Eruptia dintilor temporari la copii

Perioada în care bebeluşului îi ies dinţii poate fi solicitantă pentru mămici. Stările de agitaţie ale bebeluşului, febra, saliva în exces şi mânuţele în guriţă sunt doar câteva din „simptomele” asociate perioadei de erupţie dentară.

La ce vârstă încep să apară primii dințișori?

Primii dinți care erup sunt incisivii inferiori la 6 luni apoi cei superiori, la virsta de un an copilul trebuie să aibă 4 incisivi superiori și 4 inferiori. Însă toți copii sunt diferiți, la unii primii dințișori pot erupe la 4 luni la alții la 8; la baieți erup mai tîrziu decât la fete. Nu există prea devreme sau prea târziu când vorbim despre eruperea primilor dinți la copii. Eruperea întârziată cu 6 luni este considerată normală!

Simptomele care prevestesc apariția primilor dinți:

Principalele caracteristici atunci când primul dinte începe să erupă, sunt inflamația și roșeața gingiilor, obrajii fierbinți, nu foarte des, prezența unui nod alb, umflat, din care ar trebui să apară dintele, insa acest nodul mai poate persista un anumit timp până dintele străbate țesutul osos și gingia.

La fel febră ridicată, nas înfundat, diaree moderată și tuse sunt simptome care apar frecvent în timpul apariției dinților.

1. Febra (are loc o eliminare masivă de substanțe biologic active în zona de creștere a dintelui) nu depășește 38,5 C - 39 C și nu durează mai mult de 1-2 zile.

2. Diareea. Apariția diareei în timpul dentiției se datorează salivației puternice (copilul înghite multă salivă) și accelerării peristaltismului intestinal. Diareea pe fondul dentiției, de obicei este apoasă, de 2-3 ori pe zi și durează nu mai mult de 1-3 zile.

3. Rinită. Simptome similare cu o rinită (curge nasul, etc) în timpul dentiției. Eliminările nazale sunt apoase (mucus clar), nu foarte abundente și nu durează mai mult de 3-4 zile. În acest caz părinții să se limiteze doar la curățirea mucusului nazal.

4. Tusea umedă. Tusea umedă în timpul dentiție este destul de rară, se amplifică în poziția culcat pe spate și ține timp de 2-3 zile. O astfel de tuse nu necesită nici un tratament.

Dar să nu uităm că perioada eruperii dentare în primii 2-3 ani coincide cu perioada formării imunității și multiplelor infecții cu care intră in contact copilul, de aceea nu trebuie de confundat că fiecare episod de febră, tuse, nas înfundat sau diaree se întâmplă din cauza dentiției! Din acest motiv dacă simptomele durează mai mult de 3-4 zile e nevoie de adresat neapărat unui medic pediatru.

Cum putem facilita eruperea dentară și diminuarea durerilor copilului:

1. În primul rând nu forțăm copilul să mănânce. Favorizăm consumul în cantități mărite de lichide calde (apă, ceai ,compot) pentru a diminua febra. Dacă alăptați, atașați mai des copilul la sân, aceasta va diminua durerea și va liniști copilul.

2. Pentru a accelera procesul, părinții pot procura diferite stimulente inelare sub formă de jucării pe care copilul incearcă să le roadă.. Masajul gingival cu degetul îl ajută pe copil să se liniștească și alină durerea. Bucățile solide de mere, pere, morcov pe care copilul le poate roade vor fi la îndemînă pentru a facilita eruperea.

3. Obiectele reci. Puteți da copilului să sugă o lingură rece, jucariile speciale sau biberonul răcite în frigider vor fi perfecte pentru a diminua inflamația și durerea.

4. Geluri speciale care se aplica pe gingie pentru a diminua inflamatia! In caz de dureri mari si febra putem administra Ibuprofen in doze respective.

Precauții pentru părinți:

In aceasta perioadă gingiile sunt inflamte și repede se deteriorează, părinții trebuie să aibă grijă să nu nimerească obiecte sau alimente murdare în gurița copilului pentru a nu infecta maxilarele; dinții deja erupți se curăță bine cu o bucată de tifon învelit pe degetul părintelui.

Erupearea dentrară este un proces complex care depinde de timpul saricini, ereditate, fonul hormonal al mamei chiar și numărul sarcinei, din acest motiv părinții au nevoie de răbdare pentru a trece prin această perioadă dificilă pentru copilașul lor.